Bastioanele erau paltforme mari, pentagonale, cu urechi la extremitatile laterale, pentru amplasarea tunurilor, încinse cu ziduri de caramida de 2 metri grosime si înalte de 10 m, ne spune în cartea sa, dedicata istoriei Sibiului, Iuliana Fabritius Dancu. Totodata, tot din acea sursa aflam ca „sub platforme se aflau cazemate, depozite de munitii si armament. (...) Cazematele de sub platou aveau doua intrari, un gang subteran, urmând conturul bastionului în interior”. Asadar, nu este loc de alte presupuneri sau supozitii. Vorbele acestea sunt sustinute si de istoricul Petru Besliu de la Muzeul de Istorie din Sibiu care a sutinut ca în Sibiu, un sistem subteran de retele pentru refugii nu a existat niciodata, pentru ca „aici îsi aveau proprietatile, nu aveau unde sa fuga sibienii. Mai ales ca stiau ca sunt protejati de bastioane”. De asemenea, despre Bastionul Soldisch se mai poate aminti faptul ca, în spatiul lui, exista din secolul al XVII-lea lucrari geniste, în acele tuneluri, ca „militarii sa poata ataca din spatele inamicului”. Totodata, istoricul Besliu sustine ca în Sibiu lumea se lamenteaza, confundând pivnitele si sistemele de canalizare facute din caramida cu diverse ascunzatori. „S-au facut sapaturi, nu este împânzit orasul cu tuneluri, cum se zice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu